Persoanele care aspiră la funcții de conducere în învățământ vor avea de rezolvat itemi noi la proba scrisă a concursului. Ministerul Educației și Cercetării (MEC) anunță că itemii pentru proba scrisă a concursului de ocupare a funcției de director sau director adjunct al instituțiilor de învățământ general au fost actualizați.
Itemii pentru concurs sunt disponibili public pe pagina oficială a Centrului Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație (CTICE), în rubrica „Evaluări”: www.ctice.gov.md.
Testul include itemi din patru domenii:
- managementul sistemului educațional (strategic și organizațional);
- managementul curriculumului;
- managementul resurselor umane;
- managementul resurselor financiare.
Pentru fiecare candidat, sunt selectați aleatoriu 25 de itemi: 7 din domeniul I și câte 6 din domeniile II, III și IV.
Sugestiile și propunerile referitoare la conținutul itemilor pot fi transmise prin e-mail la testare.director@ctice.gov.md, cu subiectul „Sugestii referitoare la itemii de testare”.
Preluat de pe site-ul mec.gov.md comunicat de presă