Perioadă intensă la Centrul de Tehnologii Informaționale și Comunicaționale în Educație (CTICE)
Peste 50.000 de absolvenți din toate tipurile de instituții de învățământ finalizează studiile și urmează să primească actele de studii. Printre aceștia se numără absolvenți ai gimnaziilor, școlilor profesionale, colegiilor, liceelor și universităților.
Toate informațiile despre actele de studii sunt gestionate în sistemul informațional SIPAS. Fiecare act este dotat nu doar cu elemente de securitate, ci și cu posibilitatea de verificare online a autenticității, ceea ce reduce considerabil riscul de falsificare.
Până în prezent, 90% dintre instituțiile de învățământ superior și profesional au transmis deja diplomele către sistem.
Echipa Direcției Acte de Studii a CTICE se pregătește pentru personalizarea în masă a diplomelor de bacalaureat și certificatelor gimnaziale. Datele privind rezultatele examenelor, transmise din SAPD către SIPAS, sunt în curs de procesare pentru imprimare. Personalul și echipamentele CTICE sunt pregătite pentru un volum mare de muncă.
#CTICE #SIPAS #ActeDeStudii #Absolvire2025 #EducațieDigitală #Moldova
